HOTĂRÂRE Nr. 680 din 3 iunie 2009
privind modificarea
unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă
al medicamentelor, pentru pensionari
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 398 din
11 iunie 2009
În temeiul art. 108 din Constituţia
României, republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
ART. I
În cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă
al medicamentelor, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123
din 27 februarie 2009, al Contractului-cadru privind
condiţiile acordării
asistenţei medicale în cadrul sistemului
de asigurări sociale
de sănătate pentru
anul 2009, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.714/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
885 din 29 decembrie 2008, cu modificările
şi completările ulterioare, al Hotărârii
Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare
medicamentelor de care beneficiază
asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din
10 iulie 2008, cu modificările
şi completările ulterioare, şi
al Hotărârii Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea
programelor naţionale
de sănătate în anul 2009, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.
202 din 31 martie 2009, cu modificările
şi completările ulterioare, sintagma "numai din pensii
de până la 600 lei/lună"
se înlocuieşte cu sintagma
"numai din pensii de până la 700 lei/lună".
ART. II
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2009.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul
sănătăţii,
Ion Bazac
Preşedintele Casei
Naţionale
de Asigurări de
Sănătate,
Irinel Popescu
Ministrul
finanţelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucureşti, 3 iunie 2009.
Nr.
680.