Parlamentul
Romaniei adopta prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158 din 17
noiembrie 2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari
sociale de sanatate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
1.074 din 29 noiembrie 2005, cu modificarile ulterioare, cu urmatoarele
modificari si completari:
1. La articolul 1 alineatul (2), dupa litera d) se introduce o noua litera,
litera e), cu urmatorul cuprins:
"e) persoane care incheie un contract de asigurari sociale pentru concedii
si indemnizatii pentru maternitate si concedii si indemnizatii pentru
ingrijirea copilului bolnav, in conditiile in care au inceput stagiul de
cotizare pana la data de 1 ianuarie 2006."
2. La articolul 4 alineatul (1), partea introductiva va avea urmatorul cuprins:
"ART. 4
(1) La data intrarii in vigoare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta,
cotele de contributii de asigurari sociale stabilite prin Legea bugetului
asigurarilor sociale de stat se diminueaza cu 0,85 puncte procentuale, prin
deducere din:".
3. La articolul 4, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2006, cota de contributie pentru
concedii si indemnizatii, destinata exclusiv finantarii cheltuielilor cu plata
drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, este de 0,85%, aplicata
la fondul de salarii sau, dupa caz, la drepturile reprezentand indemnizatie de
somaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor
cuprinse in contractul de asigurari sociale incheiat de persoanele prevazute la
art. 1 alin. (2) lit. e), si se achita la bugetul Fondului national unic de
asigurari sociale de sanatate."
4. La articolul 4, alineatul (6) va avea urmatorul cuprins:
"(6) Eventualele deficite inregistrate pe parcursul executiei bugetare si
deficitul anual rezultat in conditiile aplicarii prevederilor prezentei
ordonante de urgenta se acopera din disponibilitatile inregistrate in anii
precedenti cu aceasta destinatie sau de la bugetul de stat, dupa caz."
5. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 6
(1) Persoanele juridice sau fizice prevazute la art. 5 au obligatia sa
calculeze si sa vireze casei de asigurari de sanatate cota de contributie
pentru concedii si indemnizatii; acestea au obligatia sa anunte lunar casei de
asigurari de sanatate schimbarile de natura sa modifice elementele de calcul
pentru plata contributiei.
(2) Persoanele juridice sau fizice prevazute la art. 5 lit. a) au obligatia
platii cotei de contributie pentru concedii si indemnizatii de 0,85%, aplicata
la fondul de salarii realizat, cu respectarea prevederilor legislatiei
financiar-fiscale in materie. Prin fond de salarii realizat, in sensul
prezentei ordonante de urgenta, se intelege totalitatea sumelor utilizate de un
angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natura salariala.
(3) Persoanele prevazute la art. 5 lit. a) au obligatia de a depune lunar la
casele de asigurari de sanatate declaratii privind evidenta obligatiilor de
plata catre Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate pentru
concedii si indemnizatii si privind evidenta nominala a asiguratilor care au
beneficiat de concedii si indemnizatii, dupa caz.
(4) Persoanele prevazute la art. 5 lit. a) au obligatia de a pune la dispozitia
organelor de control ale caselor de asigurari de sanatate documentele
justificative si actele de evidenta necesare in vederea stabilirii obligatiilor
la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.
(5) In situatia persoanelor prevazute la art. 1 alin. (1) lit. C, cota de
contributie pentru concedii si indemnizatii de 0,85% se datoreaza asupra
drepturilor reprezentand indemnizatie de somaj.
(6) In situatia persoanelor prevazute la art. 1 alin. (2) lit. a) – d), cota de
contributie pentru concedii si indemnizatii de 0,85% se datoreaza asupra
veniturilor supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sau
asupra veniturilor declarate in contractele de asigurare sociala pentru
persoanele prevazute la art. 1 alin. (2) lit. e).
(7) Contributia pentru concedii si indemnizatii se aplica si asupra
indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca urmare a unui accident de
munca sau boala profesionala si se suporta de catre angajator sau din fondul de
asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale constituit in
conditiile legii, dupa caz.
(8) Baza lunara de calcul a contributiei pentru concedii si indemnizatii pentru
persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) nu poate fi mai mare decat produsul
dintre numarul asiguratilor din luna pentru care se calculeaza contributia si
valoarea corespunzatoare a 12 salarii minime brute pe tara.
(9) Baza de calcul a contributiei pentru concedii si indemnizatii pentru
persoanele prevazute la art. 1 alin. (2) nu poate depasi plafonul a 12 salarii
minime brute pe tara."
6. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 7
Stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor prevazute la art. 2
alin. (1) lit. a) – d) este de o luna realizata in ultimele 12 luni anterioare
lunii pentru care se acorda concediul medical."
7. La articolul 8 alineatul (1), litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) pentru care s-a achitat contributia pentru concedii si indemnizatii de
catre angajator sau, dupa caz, de catre asigurat, respectiv de catre fondul de
asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale sau bugetul
asigurarilor pentru somaj;".
8. La articolul 11, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) In intelesul prezentei ordonante de urgenta, medic curant este orice
medic aflat in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, precum
si orice alt medic cu autorizatie de libera practica valabila si care incheie o
conventie in acest sens cu casele de asigurari de sanatate, in conditiile
prezentei ordonante de urgenta."
9. La articolul 12, litera A va avea urmatorul cuprins:
"A. de catre angajator, din prima zi pana in a 5-a zi de incapacitate
temporara de munca;".
10. La articolul 13, alineatele (1) si (2) vor avea urmatorul cuprins:
"ART. 13
(1) Durata de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca
este de cel mult 183 de zile in interval de un an, socotita din prima zi de
imbolnavire.
(2) Incepand cu a 91-a zi, concediul se poate prelungi de catre medicul
specialist pana la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurarilor
sociale."
11. La articolul 14, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:
"(4) Prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel
mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de Casa Nationala de Pensii si
Alte Drepturi de Asigurari Sociale, denumita in continuare CNPAS, impreuna cu
CNAS, in raport cu evolutia cazului si cu rezultatele actiunilor de
recuperare."
12. Articolul 21 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 21
(1) Asiguratii aflati in incapacitate temporara de munca pe o perioada mai mare
de 90 de zile consecutive beneficiaza de tratament balnear si de recuperare a
capacitatii de munca, pe baza biletului de trimitere, in conditiile prevazute
in Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul
sistemului de asigurari sociale de sanatate.
(2) Tratamentul balnear si de recuperare a capacitatii de munca se desfasoara
in conformitate cu prevederile programului individual de recuperare intocmit de
medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurarilor sociale, in
functie de natura, stadiul si prognosticul bolii, structurat pe etape.
(3) In functie de tipul afectiunii si de natura tratamentului, durata
tratamentului balnear este de 15 – 21 de zile si se stabileste de medicul
curant.
(4) Programul individual de recuperare este obligatoriu si se realizeaza in
unitati sanitare specializate aflate in relatie contractuala cu casele de
asigurari de sanatate.
(5) Dupa fiecare etapa prevazuta in programul individual de recuperare,
asiguratii sunt supusi reexaminarii medicale. In functie de rezultatele
acesteia, medicul expert al asigurarilor sociale poate propune medicului curant
actualizarea programului individual de recuperare sau, dupa caz, recomanda
reluarea activitatii profesionale ori propune pensionarea de invaliditate.
(6) Plata indemnizatiilor nu se cuvine pe perioadele in care asiguratul, din
motive imputabile lui, nu isi indeplineste obligatia de a urma si de a respecta
programul individual de recuperare.
(7) Controlul recomandarilor medicului specialist si al programului individual
de recuperare, precum si respectarea acestora de catre asigurat se realizeaza
de catre organele specializate din structura CNAS, respectiv casele de
asigurari de sanatate."
13. Articolul 29 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 29
Durata de acordare a indemnizatiei prevazute la art. 27 alin. (1) este de
maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu exceptia
situatiilor in care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase,
neoplazii, este imobilizat in aparat gipsat, este supus unor interventii
chirurgicale; durata concediului medical in aceste cazuri va fi stabilita de
medicul curant, iar dupa depasirea termenului de 90 de zile, de catre medicul
specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurarilor sociale."
14. La articolul 38, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Sumele reprezentand indemnizatii platite de catre angajatori
asiguratilor, care depasesc suma contributiilor datorate de acestia in luna
respectiva, se recupereaza din contributiile datorate pentru lunile urmatoare
sau din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate din
creditele bugetare prevazute cu aceasta destinatie, in conditiile reglementate
prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta. Aceste sume nu pot
fi recuperate din sumele constituite in cuantum de 6,5% si 7% pentru
asigurarile sociale de sanatate."
15. Articolul 44 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 44
(1) Contributia de asigurari sociale de sanatate nu se datoreaza asupra
indemnizatiilor reglementate de prezenta ordonanta de urgenta, cu exceptia
contributiei de asigurari sociale de sanatate, datorata de angajatori pentru
indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate suportate din fondurile proprii
ale acestora.
(2) Contributia pentru concedii si indemnizatii nu se datoreaza asupra
indemnizatiilor reglementate de prezenta ordonanta de urgenta, cu exceptia
contributiei pentru concedii si indemnizatii, datorata de angajatori pentru
indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate suportate din fondurile proprii
ale acestora si, respectiv, a indemnizatiilor pentru accidente de munca si boli
profesionale."
16. Articolul 45 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 45
(1) Perioadele in care asiguratii prevazuti la art. 1 alin. (1) si (2)
beneficiaza de indemnizatiile prevazute la art. 2 constituie stagiu de cotizare
in sistemul public de pensii, pentru aceste indemnizatii datorandu-se
contributia de asigurari sociale reglementata de prevederile Legii nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu
modificarile si completarile ulterioare, si ale legii bugetului asigurarilor
sociale de stat, care se achita bugetului asigurarilor sociale de stat.
(2) Cota de contributie individuala de asigurari sociale pentru asiguratii
prevazuti la art. 1 alin. (1), precum si cotele de contributie de asigurari
sociale datorate integral de asiguratii prevazuti la art. 1 alin. (2) se aplica
asupra valorii reprezentand un salariu de baza minim brut pe tara garantat in
plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical, si se
suporta din cuantumul brut al indemnizatiei stabilite conform prevederilor
prezentei ordonante de urgenta.
(3) Cota de contributie de asigurari sociale datorata de angajator pentru
indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate cuvenite asiguratilor se aplica
asupra valorii reprezentand un salariu de baza minim brut pe tara garantat in
plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical.
(4) Calculul si plata contributiei individuale de asigurari sociale se
efectueaza lunar de catre platitorii prevazuti la art. 36 alin. (3). Contributia
individuala de asigurari sociale se vireaza pana la data de 25 a lunii
urmatoare celei pentru care se efectueaza plata drepturilor salariale si/sau a
veniturilor de natura salariala."
17. La articolul 46, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul
(1^1), cu urmatorul cuprins:
"(1^1) In situatia persoanelor prevazute la art. 33, la determinarea
punctajului anual se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in
plata, din perioadele respective, pentru fiecare dintre indemnizatiile de
asigurari sociale de sanatate achitate de fiecare platitor."
18. Titlul capitolului VIII va avea urmatorul cuprins:
"CAP. 8
Contraventii"
19. Articolul 47 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 47
(1) Constituie contraventii faptele savarsite prin incalcarea dispozitiilor
art. 6 alin. (3) si (4).
(2) Constituie contraventii urmatoarele fapte, savarsite prin incalcarea
obligatiilor prevazute la art. 36 alin. (3):
a) refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor;
b) calculul si plata eronata a indemnizatiilor;
c) eliberarea certificatelor de concedii medicale, cu nerespectarea
prevederilor legale in vigoare."
20. Articolul 48 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 48
Contraventiile prevazute la art. 47 se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei
la 2.500 lei si constituie venituri la Fondul national unic de asigurari
sociale de sanatate."
21. Articolul 51 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 51
(1) Controlul modului de acordare a concediilor medicale si de eliberare a
certificatelor de concediu medical se realizeaza de catre echipe formate din
personal din cadrul serviciilor specializate din structura CNAS, respectiv a
caselor de asigurari de sanatate. In cazuri justificate, CNAS, respectiv casele
de asigurari de sanatate, coopteaza reprezentanti ai Ministerului Sanatatii
Publice sau ai directiilor de sanatate publica si ai directiilor medicale
ori ai structurilor similare din ministerele si institutiile din administratia
publica centrala cu retea sanitara proprie.
(2) Controlul se realizeaza ca urmare a sesizarii casei de asigurari de
sanatate de catre platitori, precum si prin sondaj, la initiativa autoritatilor
abilitate sa realizeze controlul.
(3) Controlul privind respectarea obligatiilor prevazute in conventiile
incheiate de catre medicii curanti cu casele de asigurari de sanatate, precum
si cu privire la recomandarile medicului specialist, a programului individual
de recuperare si respectarea acestora de catre asigurat, se efectueaza de catre
organele de control ale CNAS, respectiv ale caselor de asigurari de sanatate.
(4) In cazul constatarii nerespectarii prevederilor prezentei ordonante de
urgenta, vor fi sesizate comisiile de disciplina din cadrul colegiului
medicilor de la nivelul fiecarui judet, respectiv din cadrul Colegiului
Medicilor Bucuresti sau, dupa caz, din cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din
Romania, pe domeniul de competenta, precum si unitatile cu care medicii se afla
in relatii contractuale, pentru luarea masurilor legale ce se impun.
(5) Comisia de disciplina a Colegiului Medicilor din Romania, a consiliilor
judetene ale medicilor si al municipiului Bucuresti vor aplica masurile
prevazute de legislatia in vigoare, in situatia in care constata nerespectarea
dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta cu privire la eliberarea
certificatelor medicale.
(6) La nivelul CNAS, respectiv al caselor de asigurari de sanatate, se
constituie comisii mixte de analiza a concediilor medicale, conform
protocolului incheiat intre CNAS – CNPAS si medicii de expertiza."
22. La articolul 55, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"ART. 55
(1) Continutul si forma formularelor de concedii medicale, ale formularelor cu
regim special care contin elemente de protectie impotriva falsificarii sau
contrafacerii, precum si ale altor formulare necesare aplicarii prezentei ordonante
de urgenta se aproba prin ordin comun al ministrului sanatatii publice si al
presedintelui CNAS si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I."
23. Articolul 58 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 58
(1) Necesarul de personal la CNAS si la casele de asigurari de sanatate, pentru
realizarea activitatilor de evidenta si control rezultate din aplicarea
prevederilor prezentei ordonante de urgenta, se stabileste prin hotarare a
Guvernului.
(2) Activitatea de declarare, constatare, control, colectare si solutionare a
contestatiilor privind contributiile pentru concedii si indemnizatii datorate
de persoanele fizice si persoanele juridice care au calitatea de angajator se
realizeaza de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia Nationala de Administrare
Fiscala, in conditiile legii."
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei,
republicata.